Un curs practic de ecografie toracică și multiorgan a avut loc sâmbătă, 14 martie, la Centrul de Simulare al Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Evenimentul a fost organizat în cadrul programului Alumni al universității și a reunit medici rezidenți și specialiști din România și Republica Moldova.
Cursul Româno-Britanic de Ecografie Toracică, cu componentă hands-on, a fost coordonat de o echipă de specialiști din România și din străinătate. Unul dintre coordonatorii cursului a fost Tudor Toma, consultant în pneumologie intervențională la Londra, absolvent al universității ieșene și ambasador Alumni al UMF Iași. Lectorii invitați au provenit din Iași, București, Regatul Unit și Italia.


Dr. Tudor Toma este Fellow al Colegiului Regal al Medicilor din Londra și medic pneumolog consultant la University Hospital Lewisham & Greenwich NHS Trust, precum și lector clinic onorific la King’s College London. Cu peste 25 de ani de experiență în pneumologie și medicină acută, este expert în bronhoscopie intervențională, ecografie toracică și reducerea volumului pulmonar. Este secretar al European association for Bronchology and Interventional Pulmonology și profesor asociat invitat la universitățile din Florența, Iași și Chișinău. A publicat peste 50 de lucrări științifice și un manual de ecografie toracică și este implicat activ în promovarea educației medicale internaționale prin cursuri și workshopuri dedicate formării medicilor tineri.

Felicitari, Tudor!
Mai multe informatii pe news.umfiasi.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

© Copyright 2026 - romedi.org. Toate drepturile rezervate | Creare Site: AmiGio